Sa va prezint apartament elegant din Bucuresti, compus din doua camere, in care detaliile din amenajari interioare fac diferenta!
Amenajarea propusa de arhitect este atribuita unui apartament de 2 camere de 56 mp, localizat la etajul 10 intr-un bloc din Bucuresti.
„Eleganta” este cuvantul ce caracterizeaza cel mai bine apartamentul de fata. Beneficiarii, o famile tanara si-au dorit un stil simplu dar rafinat. Asa cum o demonstreaza si aceasta locuinta, utilizarea adecvata a paletei cromatice este importanta in orice spatiu in care estetica este prezenta.
De obicei, alegerile minimaliste pun accentul, in principal, pe culori neutre. Astfel, in acest apartament, dincolo de peretii albi sau gri si cateva obiecte de mobilier in aceeasi nuanta, s-a dorit sa se adopte idealul modern de simplitate, linii curate, si chiar minimalismul, dar fara a se pozitiona prea departe de spectru de culori disponibile.
Astfel, locuinta a fost amenajata folosind o paleta naturala, de alb, gri, bej, pentru a crea spatii moderne, distincte, bazate pe o cromatica compatibila cu stilul si personalitatea familiei.
Clientul, fiind programator cu o fire inclinata spre tehnologie, si-a dorit incorporarea a multe elemente smart tech in locuinta, de la sistemul de incalzire controlat prin iPad pana la luminile din casa. Acest concept este prezent in toata amenajarea ce s-a dorit a fi cat mai functionala.
Baia nu face excepție de la procesul de ușurare a vieții de zi cu zi a beneficiarilor prin tehnologie, oglinda afisand calendarul, prognoza meteo, etc. De asemenea, sisteme smart gasim in Living de unde poti controla consumul energetic dar si in bucatarie si hol.
Beneficiarii, dupa ce au locuit mai bine de 2 ani in Londra, si-au dorit ca apartamentul de 56 metri patrati sa aiba elemente decorative care sa le aduca aminte de perioada petrecuta acolo. Aceste elemente se regasesc in Living si Bucatarie.
In bucatarie s-a dorit un joc de contrast intre albul mobilierului si negrul blatului si al sticlei printate cu silueta Londrei. Mobilierul de bucatarie este de la Cubus in timp ce sticla cu print custom este de la Moteco Façade.
Majoritatea mobilierului standard este cumparat din marile magazine de profil din Romania, ca de exemplu: canapeaua si masuta de cafea din living, scaunele din bucatarie si patul din dormitor.
In living, s-a optat pentru plasarea dressingului de la Cubus datorita spatiului mai restrans din dormitor. Acesta a fost camuflat in spatele unor oglinzi imense ce dau impresia unui living mai generos. Travertinul din living si blatul de bucatarie sunt de la Rosemar.
Fiind vorba de o amenajare a unui apartament smart ce reduce la minim consumul energetic, s-a dorit sa se continue legatura cu natura prin elementele decorative din licheni naturali din spatele canapelei precum si a siluetelor de copaci din dormitor, produs de Stickero.
Pentru a creea un spatiu mai fluid s-a renuntat la peretii dintre holuri si living ce apar in planul initial.
Bugetul total, incluzand electrocasnicele si toate finisajele, a fost de aproximativ 18000 euro.
Date de contact arhitect : contact@cristianpatrascu.ro